Liana Stanciu susține alăptarea

Comunicat de presă

Bucureşti, 11 iunie 2012

Acum 6 ani, Liana a născut la o maternitate “Spital Prieten al Copilului” – Spitalul Universitar. A alăptat-o pe Teodora, fiica sa, până la 11 luni fără 3 zile. Un sfat hotărâtor în privința alăptării a venit din partea cadrelor medicale, care au refuzat să-i dea biberonul Teodorei în prima zi “ca să nu se obişnuiască”.

Vedeta spune că “este senzația supremă să iți simți copilul la sân” şi nu poate înțelege mamele care îşi refuză lor şi copiilor lor aşa o trăire. Alerga de oriunde către casă, ca micuța să mănânce proaspăt şi nu muls şi ținut în frigider. Își amintește că programul de radio dura 3 ore şi se lua la întrecere cu taximetriştii pe cheiul Damboviței pentru a putea ajunge la timp.

Liana susține părerea fotomodelului brazilian Gisele Bundchen care a declarat că alăptarea exclusivă obligatorie până la 6 luni ar trebui reglementată prin lege. Ea consideră că doamnele care nu alăptează, oricum nu “fentează” gravitația, iar sânii se vor lăsa odată cu vârsta, orice ai încerca.

Deşi ar fi putut alăpta în continuare şi după cele 11 luni, s-a speriat deoarece micuța a muşcat-o iar voci neavenite i-au spus că e posibil să facă un nodul “de toată frumusețea” în cazul în care muşcătura se repetă şi că oricum laptele nu mai are valoare nutritivă. Acum fiind mamă cu experiență, regretă că şi-a plecat urechea la aceste sfaturi.

Conform unui studiu realizat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi a Copilului, în anul 2010 doar 12,6% % dintre femei au ales să îşi alăpteze exclusiv copiii. Responsabil pentru această cifră, consideră Liana, este personalul medical şi faptul că laptele praf este peste tot prezentat ca o alternativă, uneori chiar mai bună decât laptele de mamă. ’Laptele praf nu este o alternativă ci doar o soluție de urgență temporară şi atât!”  întăreşte vedeta.

Deşi recesiunea a făcut ca multe femei să se reîntoarcă la serviciu foarte repede, Liana Stanciu consideră că şi în aceste conditii, dacă femeile ar fi stimulate mai mult,  nu ar mai lăsa copilul pentru un caştig imediat.

Vedeta consideră că toate mamele vor tot ce e mai bun pentru copii lor, doar că habar un au că de fapt fac un deserviciu imens copiilor şi relației mamă-copil, care este extraordinară.

Liana Stanciu a participat acum cateva săptămani la o intalnire cu câțiva jurnalişti din domeniul medical invitați de către Reprezentanța UNICEF în România. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre idei de promovare a alăptării şi rolul mass media în promovarea acesteia.

Asociația Hands Across Romania, în parteneriat cu Asociația de Educație Prenatală România (AEP) implementează în perioada mai – august 2012, proiectul ZOOM pe lapte.

Scopul acestui proiect este crearea unui sistem viabil de facilitare a adoptării PL-x nr. 734/2011 – Proiect de Lege privind reglementarea marketingului substituenților de lapte matern şi vizează elaborarea normelor metodologice pentru legislația privind reglementarea marketingului substituenților de lapte matern. Reprezentanța UNICEF în România a acordat asistență tehnică în elaborarea proiectului de lege inițiat de către 46 de parlamentari.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Petrom şi Raiffeisen Bank, administrat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Informații şi detalii suplimentare despre proiect, pot fi obținute de la:

Mihaela Sandu – Coordonator Proiect

Tel.: 0723 433 816

E-mail: mihaela.sandu@handsacross.ro

Web: https://www.handsacross.ro

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com